Cazul I- Referiri la sex...
"Trage-mi-o tare, dar nu ma mai rani ca pana acum. Stiu ca ne placea, dar acum nu mai am chef".
Continua cu "Trage-mi-o, mai incet, te rog, de data asta...".
Se termina cu "Nu cred ca e de fapt ce-mi doresc.. vreau mai multa tandrete, mai multa rabdare. Suntem diferiti, eu am gasit ceva mai tandru, si mai ok, si cred ca e ce imi doream dintotdeauna. Nu mai pot sa fac asta. Ma duc in alta parte.."
Si asa se termina mica idila bazata pe "loveste-ma ca sa te lovesc si sa ne plangem". Si incepe una noua bazata pe valori non-masochiste si "cuplo-rationale", cum le zic eu.. genul "Happy moments, Kodak Moments!". Una in care primeaza genul de intrebari precum:" Iti place sa te lovesc acolo?" "Te doare?"..
Dupa o vreme.. parca lipseste ceva.. ce lipseste? Actiunea-n pizda ma-sii! Lipseste suferinta! Lipseste lucrul ala care te facea sa simti ca traiesti! Lipseste durerea aia zilnica cu care te obisnuisesi. Cum remediezi asta? "Fuck the Kodak Moments, ma intorc la bici, catuse, si sange! Roarrrrr!" Ti-o iei in fiecare zi intr-un fel sau altul, nu-ti convine... Dar e asa de frumos sa te plangi si sa suferi, nu? Macar cu durerea asta esti obisnuit, stii cum sa o iei, in ce doze, etc..
Cazul II- Referiri la bolnavi sau dependenti de.. "tratamente"
Lui X i se spune, de catre doctor:
"Ai diabet.. probabil declansat de stress. Trebuie sa tii tratament, sa fii atent la ce mananci, stii tu.."
"Esti hipertensiv.. nu prea ai ce sa faci, de-acum trebuie sa iei medicamente si sa nu te mai enervezi."
Apare cineva cu un tratament, o rezolvare, putin neconventionala poate, dar eficace... "Uite, ti-a scazut glicemia/tensiunea cu atatea unitati...".
X nu mai poate de bucurie:
"Wow, chiar da rezultate! Ce bine! Nu trebuie sa mai iau insulina/Nu trebuie sa mai iau medicamente, trebuie doar sa mananc ce trebuie, etc"..
"Ia uite, acum pot sa alerg, sa joc un fotbal cu baietii, ma simt mult mai bine, nu mai trebuie sa iau medicamente, ce usor e!"
Dupa ceva timp, X isi da seama ca deja e pe drumul spre insanatosire, si medicamentele incep sa nu mai fie asa de necesare. Si totusi.. nu la fel stau lucrurile si cu cei din jurul lui. Cei din jurul lui nu il mai pupa in fund. X nu mai e considerat o victima, recte >> nu mai este protejat precum un ou gata sa se sparga. Si atunci.. ce face X? Incepe sa manance ce manca atunci cand lua medicamente. Adopta atitudini de genul:
"Ei, e ok treaba cu mancatul sanatos si alea, da' nu poti sa mananci numai verdeturi si alea, mai vrei si un mic..da-o-ncolo."
"Lasa-ma ma' in pace, cum sa nu fumez o tigara, ce vrei, sa ma calugaresc?"
Asa ca X ajunge din nou la insulina/la medicamente, etc... Pentru ca asa cei din jurul lui ii acorda atentie la ore fixe.. iertare fara limite daca spune vreo prostie sau raneste pe cineva, sau tratament special in orice actiune comuna.. doar e bolnav, nu? Saracul..
Si totusi, postul asta nu este despre sex, sau despre boli. Este despre oamenii cu ochelari de cal, este despre oamenii inflexibili, despre oamenii care rezista la schimbare, la idei, la logica, la tot ce inseamna ceva mai bun pentru ei. Mizeria e placuta, pentru ca e a lor, si sunt parte din ea. Indraznesc sa spun ca toti suntem niste.. mizerabili. Sau nu? Poate doar cateodata ;-)
