Ce-ti spun de fapt sau ce as vrea sa-ti spun?

Esti cu mine acum. Sunt cu tine acum. As sari in sus si m-as entuziasma ca un copil. Ti-as spune auzite si nemaiauzite. Dar ceva ma impiedica. Poate teama de un esec, de un cliseu. Sau poate de o reactie neasteptata. E nesiguranta ta, aceeasi nesiguranta care e si a mea si te-ar face sa imi tratezi cuvintele cu o nepasare dureroasa. Amandoi am suferit, amandoi am invatat sa jonglam printre reactii si metafore. Sa ne jucam cu vorbele si cu sentimentele. Pentru ca, la urma urmei, mie mi-e frica sa nu ma "ard", si tie la fel. Ca o sa fie tot o prostie ca si inainte, ca in final nu te alegi cu nimic, si ca ai investit niste sentimente si niste momente pretioase degeaba. Si incepi sa analizezi rational. Plusuri, minusuri. "Are, nu are". "Poate, nu poate". "Ar putea avea, nu ar putea avea". "Imi place, nu imi place". Etc.. Un "Etc." dureros, care ne impiedica sa traim ca niste oameni normali. Si care ne va duce pe amandoi la un mare gol si la singuratate.

Nu e mai simplu sa spui "Vreau sa nu pleci azi de la mine?". Sau "Nu ma intereseaza ce ai de facut, azi esti a mea!". Sau "Ma faci sa vreau sa-mi ies din piele si sa fiu alt om doar ca sa iti fac pe plac acum"? Sau "Nu stiu daca iese ceva, dar macar hai sa incercam, pentru ca e prea frumos ca sa se termine atat de repede de fiecare data."

Ar fi mai multi oameni zambitori pe strada, si o lume mai frumoasa in jurul nostru. Nu?